Autor: Transilvăneanul ⓜ mapamond media

  • Râșnov Unplugged este locul unde promovăm evenimentele ce au loc în comunitatea noastră, cu oameni din comunitate, cu scopul de a ne aduna laolaltă

    Râșnov Unplugged este locul unde promovăm evenimentele ce au loc în comunitatea noastră, cu oameni din comunitate, cu scopul de a ne aduna laolaltă

    🎶 Ne simțim bine în cadrul acestor evenimente, dând frâu liber creativității prin intermediul atelierelor, ne bucurăm mereu de atmosfera creată la târgurile creatorilor locali, de concertele ce ne umplu cu bucurie, de piesele de teatru, lansările de carte și câte și mai câte. 🌾 Evenimentele promovate de Râșnov Unplugged sunt conturate în jurul valorilor locale, tradițiilor, diverselor meșteșuguri, oamenilor din Râșnov dornici să împărtășească povești, istorii, acte artistice.

    🙌 Aceste evenimente sunt realizate de Asociația Mioritics împreună cu oameni din comunitate ce-și doresc să-și vadă ideea prinzând forma unui eveniment împărtășit cu publicul vast.

    🧸 Dacă ai participat la astfel de evenimente și te-ai simțit bine, ne bucurăm tare mult și îți spunem că ne poți susține redirecționând 3,5% din impozitul tău pe venit către Asociația Mioritics completând formularul online ➡ https://formular230.ro/asociatia-mioritics

    🫶 Noi îți mulțumim și îți suntem recunoscători că alegi să ne sprijini.

    Râșnov Unplugged

  • Modernizări și investiții în Râșnov. Măsuri pentru infrastructură, educație și transport

    Modernizări și investiții în Râșnov. Măsuri pentru infrastructură, educație și transport

    Primarul orașului Râșnov, Horia Motrescu, a anunțat o serie de măsuri și proiecte, implementate săptămâna trecută, ce vizează îmbunătățirea infrastructurii, educației și transportului public.

    „S-a reușit amplasarea tuturor celor 100 de stâlpi în preajma locurilor unde dorim să nu permitem staționarea, în special lângă trecerile de pietoni. După aprobarea bugetului vom achiziționa elemente care nu vor mai permite staționarea neregulamentară pe trotuare.

    • S-a emis Ordinul de începere pentru actualizarea proiectului tehnic, DDE, DTAC, obținerea autorizației de construire pentru Renovarea Energetică Moderată a grădiniței nr. 3 din cartierul I.L. Caragiale.
    • S-a emis Ordinul de începere pentru Întocmire Studiu de Fezabilitate cu elemente de DALI pentru modernizare și extindere străzi: Crinului, Bujorului, Daliei, Ghiocelului, Iasomiei, Liliacului, Viorelelor și Lămâiței. În vară vom avea documentația.
    • În urma intenției Primăriei Râșnov de a achiziționa teren, am început să primim oferte pentru achiziția de teren în partea de nord a orașului (pentru un complex educațional).
    • Întâlnire la arhitectul șef al județului Brașov cu elaboratorul PUG Râșnov în vederea îmbunătățirii propunerii pe care am găsit-o în Primărie la preluarea mandatului. În urma discuțiilor și argumentelor noastre, elaboratorul PUG ne-a transmis că e dispus să abordeze noile cerințe și să le integreze în PUG.
    • Întâlnire la Primărie în care am definitivat propunerile pentru proiectul „Soluții inteligente pentru transformarea digitală a serviciului de parcări din Rasnov.” Am stabilit varianta finală a proiectului pentru parcările din zona Valea Cetății.
    • La solicitarea Primăriei Râșnov, în cadrul proiectului de mai sus va fi adăugată și parcarea din fața Primăriei Râșnov. Aceasta va avea bariere, urmând ca cetățenii care vin la Primărie să beneficieze de gratuitate timp de 45 de minute.
    • În urma solicitării venite de la Primăria Râșnov pentru extinderea transportului metropolitan spre capătul șoselei Predeal, am primit răspuns de la Asociatia Metropolitana pentru Dezvoltarea Durabila a Transportului Public Brasov. Ne-au pus în vedere necesarul de teren, de care va trebui sa ne ocupăm, pentru a muta capătul de linie.
    • Transportul metropolitan Râșnov – Poiana Brașov începe să prindă contur. Am depus solicitarea și am primit răspuns privind punerea la dispoziție a cifrelor estimative de călători pentru a se putea stabili oportunitatea liniei metropolitane.
    • Am definitivat documentația pentru schimbarea amplasamentului Centrului de Aport Voluntar, urmând că săptămâna aceasta să primim răspunsul final de la Oficiul de Cadastru.
    • În cadrul ultimei Comisii de Circulație am luat o serie de decizii care vor îmbunătăți circulație rutieră și așteptăm avizul Politiei Rutiere:
    • pe strada Ion Creangă (strada Primăriei) nu vom mai permite staționarea pe partea carosabilă a nici unui vehicul.
    • ulicioara dintre străzile Brazilor și Florilor va deveni pietonală.
    • vom amplasa o trecere de pietoni în fața Bisericii Romano- Catolice „Neprihănita Zămislire”.
    • vom permite accesul vehiculelor de mare tonaj ale MAPN să intre din DN73 pe la LUKOIL, evitând astfel veșnica degradare a girației de pe strada Florilor.
    • vom pune indicatoare „interzis atelajelor” pe trotuarul dinspre cartierul Scriitorilor spre cartierul Romacril.”, a transmis edilul

     

    Modernizări și investiții în Râșnov. Măsuri pentru infrastructură, educație și transport

     

  • Brânzeturile Ferma Cățean au câștigat premii la nivel european. Îi găsiți sâmbăta asta, la Cristian cu bun gust, in curtea Pensiunea Casa Piedra.

    Brânzeturile Ferma Cățean au câștigat premii la nivel european. Îi găsiți sâmbăta asta, la Cristian cu bun gust, in curtea Pensiunea Casa Piedra.

    Odată cu anunțurie despre piețele volante cu producători locali pe care le puteți vizita în fiecare weekend pe lângă Brașov, ne-am hotărât să scriem și despre fiecare producător în parte câte ceva.
    Începem cu Ferma Căţean, o afacere de familie care continuă activitatea neîntreruptă a mai multor generații. Modalitatea lor de a duce mai departe tradiția locală din zona de munte: creșterea animalelor și producția de brânzeturi, după rețete vechi, de familie (dar trebuie să încercați și produsele lor din carne
    Ce îi motivează:
    Bucuria nemărginită că fac ceva durabil împreună, încrederea că se au unii pe alții, animalele fericite, peisajele ce îți taie răsuflarea şi mulțumirile oamenilor ce se bucură de roadele muncii lor.
    Ce îi recomandă:

    Brânzeturile Ferma Cățean au câștigat premii la nivel european:

    • O stea de Aur pentru brânza de burduf, Institutul pentru Gust și Calitate Bruxelles
    • O stea de aur pentru gust şi calitate pentru brânza de burduf Ferma Căţean din partea Great Taste Award
    • Medalie de bronz pentru telemeaua proaspătă, International Taste Award
    • Premiul special al juriului pentru telemeaua maturată, International Taste Award
    • Titlul de cea mai bună brânză din lapte de oaie crud, International Taste Award
    Îi găsiți sâmbăta asta, între orele 09:00 – 13:00, la Cristian cu bun gust, in curtea Pensiunea Casa Piedra.
  • Cetatea Râșnov, mai aproape de redeschidere

    Cetatea Râșnov, mai aproape de redeschidere

    Noua administrație a Primăriei Râșnov a anunțat că își asumă responsabilitatea continuării și finalizării proiectului de reabilitare a Cetății Râșnov, simbol istoric și cultural al orașului. Una dintre prioritățile majore este redeschiderea monumentului, un obiectiv esențial pentru revitalizarea turismului local și păstrarea moștenirii arhitecturale.

    „Una dintre prioritățile administrației locale este redeschiderea monumentului istoric. Pentru ca proiectul să continue și să se îndrepte spre finalizare este nevoie de o expertiză specializată pentru a se vedea exact care este stadiul lucrărilor efectuate și ce a mai rămas de executat.

    La finalul anului trecut, după ce a primit raportul I.S.C., Primăria Râșnov a căutat în regim de urgență soluții pentru realizarea expertizei necesare. Chiar dacă timpul a fost scurt, până la finalul lunii decembrie a fost găsită și firma care se va ocupa de această etapă a proiectului de reabilitare.
    Expertiza va fi realizată de firma clujeană Utilitas Centru de Cercetare Proiectare în Domeniul Reabilitării Patrimoniului Construit SRL, care a semnat cu Primăria Râșnov un contract de servicii în valoare de 231.080 de lei (fără TVA).
    Conform anunțului de atribuire, consultantul va evalua starea tehnică și calitatea lucrărilor realizate în perioada 2020-2022, astfel încât să poată fi stabilite lucrările necesare pentru finalizarea proiectului de restaurare.
    Contractul a fost atribuit în 31 decembrie 2024, iar termenul de finalizare a serviciilor este de 2,5 luni de la emiterea ordinului de începere.”, au transmis reprezentanții Primăriei Râșnov.

    Cetatea Râșnov, mai aproape de redeschidere

     

  • Bistro de l’Arte, Braşov : Să veniți la bistro să mâncați Iahnie de fasole cu sos de morcov, tigaie cu jumări de cârnați afumați și proaspeți, ou ochi…Și altele la fel de bune

    Bistro de l’Arte, Braşov : Să veniți la bistro să mâncați Iahnie de fasole cu sos de morcov, tigaie cu jumări de cârnați afumați și proaspeți, ou ochi…Și altele la fel de bune

    Să veniți la bistro să mâncați Iahnie de fasole cu sos de morcov, mămăligă prăjită și chèvre chau.  Tigaie cu jumări de cârnați afumați și proaspeți, ou ochi, sos salate verzi cu vinaigrette

    File de lup de mare, orez cu unt și ierburi de Provence, sos hollandaise

    Și altele la fel de bune.

    Bistro de l’Arte

    Piata Enescu 11, Brasov, Romania
    +40 720 535 566
    info@bistrodelarte.ro
    bistrodelarte.ro

  • Noi reguli de circulaţie în oraşul Râşnov

    Noi reguli de circulaţie în oraşul Râşnov

    Primăria Râşnov a început lucrările de introducere a sensurilor unice pe un sector al străzii I.L. Caragiale şi pe strada Mihai Eminescu. Mai exact, pe strada I.L. Caragiale va fi instituit sens unic de coborâre de la sensul giratoriu din capătul străzii (la Troiţă ) şi până la sensul giratoriu din dreptul bisericii Sf. Nicolae. Pe strada Mihai Eminescu va fi instituit sens unic de urcare, de la sensul giratoriu din dreptul bisericii Sf. Nicolae şi până la sensul giratoriu din capătul străzii (la Troiţă).

    Primarul Râşnovului, Liviu Butnariu, a explicat că aceste măsuri au fost stabilite în şedinţele Comisiei de circulaţie şi sunt incluse în Planul de Mobilitate al oraşului.

    „Pentru ca Planul de Mobilitate prevede o fluidizare a traficului în zonele aglomerate din oraşul Râşnov, iar una dintre măsurile implementate este aceasta a instituirii sensurilor unice pe anumite artere din oraş”, a argumentat edilul.

     

    https://bzb.ro/stire/noi-reguli-de-circulatie-in-orasul-rasnov-a200814

     

  • Ministrul Bogdan Ivan anunță finalizarea instalării tuturor echipamentelor pentru cloudul dedicat în centrul de date STS de la Cristian / Neustadt,. Brașov

    Ministrul Bogdan Ivan anunță finalizarea instalării tuturor echipamentelor pentru cloudul dedicat în centrul de date STS de la Cristian / Neustadt,. Brașov

    Amplasat în localitatea Cristian, județul Brașov, centrul de date al STS găzduiește deja echipamentele tehnice pentru operaționalizarea componentei de cloud dedicat a cloudului guvernamental al statului român.

    „Am promis că aducem cloudul guvernamental din anul 2026 în 2024 și exact asta am făcut. Astăzi, la Cristian, în județul Brașov, am finalizat instalarea tuturor echipamentelor pentru cloudul dedicat, investiția de 100 de milioane de euro care aduce într-un singur loc sistemele informatice ale administrației. Următorul pas este configurarea pe aceste echipamente de ultimă generație a aplicației unice a statului, care le va permite românilor din toată lumea să interacționeze cu administrația publică din țara noastră – de oriunde, oricând”, a precizat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

     

    https://www.antena3.ro/high-tech/ministrul-bogdan-ivan-anunta-finalizarea-instalarii-tuturor-echipamentelor-pentru-cloudul-dedicat-in-centrul-de-date-sts-de-la-brasov-732135.html

  • K2 deschide primul său parc de retail la Râșnov. Urmează alte 22 la nivel național

    K2 deschide primul său parc de retail la Râșnov. Urmează alte 22 la nivel național

    K2 Retail Properties, companie parte a Goldbach Group, axată pe dezvoltarea de proiecte de retail, a finalizat dezvoltarea galeriei comerciale din Râșnov, județul Brașov, închiriată în totalitate unor retaileri internaționali.

    Anul acesta, K2 a achiziționat opt galerii de retail food și non-food în Zărnești, Huși, Moreni, Motru, Oravița, Orăștie, Titu și Vălenii de Munte și a demarat construcția a alte 14 proiecte de retail similare.

    K2 deschide primul său parc de retail la Râșnov. Urmează alte 22 la nivel național