Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov și cei ai Poliției Stațiunii Bran au desfășurat în dimineața zilei de 7 decembrie acțiuni specifice pentru prevenirea și combaterea conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului.
În urma controalelor pe care le-au desfășurat pe raza celor două stațiuni turistice, au fost depistați mai mulți conducători auto și scoși din trafic după ce au consumat băuturi alcoolice.
Astfel, în jurul orei 10.00, pe DN 73F, în comuna Moieciu, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Moieciu și cei ai Postului de Poliție Fundata au oprit un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice. În cauză, date fiind aspectele de ilegalitate constatate, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Razie în Râșnov și Bran. Tot mai mulți șoferi prinși beți la volan












