Un obicei reprezentativ al ceangăilor din zona Săcele este Borica, cunoscut în literatura de specialitate românească ca Jocul Borița, iar în cea germană ca Boritzatanz (dansul Borița). Acesta are loc la data de 28 decembrie, de ziua Micilor Sfinți din calendarul religios.
La fel ca în cazul cetelor de feciori români care colindă satele în Ajun de Crăciun, cetele tradiționale ale feciorilor ceangăi își desfășoară activitatea într-o perioadă bine determinată. Ei dețin o recuzită ritualică specifică, iar repertoriul lor, la fel, este unul specific.
Borița este considerat un dans ritualic, cu origini în calendarul anului agricol, în cadrul căruia mascații care însoțesc ceata de feciori, cunoscuți sub denumirea de „cuci” (kuka în lb. maghiară), dețin un rol important.
Kuka este un bărbat mascat, îmbrăcat cu o haină, o zeke (haină) neagră și tălăngi la brâu. În mâna dreaptă ține un bici, pe partea stângă poartă o sabie de lemn. Masca antropomorfă este confecționată din lemn, cu mustață din păr de cal. Pe partea superioară sunt atașate pene de vultur, iar pânza neagră prinsă lateral asigura fixarea pe cap. Kuka comunică numai prin semne și deține puteri absolute datorită măștii înspăimântătoare, dar și a biciului cu care lovea.
În volumul „Măști/Masks/Masques”, Irina Nicolau, Georgeta Roșu și Magdalena Molnar precizau că «masca în culturile arhaice era o inițiere dobândită de care purtătorul beneficia atunci când tranzita spațiile dintre lumi: „Masca conține o putere magică împotriva răului, dar produce groază celor din jur, impunându-le voința purtătorului ei”, adică a inițiatului. „Acesta e pătruns de forța ei, este scos din timpul si spațiul profan, nu mai poarta amprenta eului individual și schimbător”» (Evseev apud Nicolau-Roșu-Molnar, 1997: 259).
În fotografii costum și mască de kuka, început sec. XX, colecția Muzeului de Etnografie Brașov.
Muzeul de Etnografie Brasov
